Skip to content

Zece săptămâni cât zece ani

Noiembrie 5, 2013

Vă mai aduceți aminte? Acum zece săptămâni, oamenii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva unui proiect de lege abuziv, care sfida însăși ideea de lege și de constituționalitate. Un proiect de lege înaintat de către guvernul Ponta către parlament, dar aservit intereselor unei singure companii. Un proiect numit ”proiect de interes național deosebit”! Ce-i drept a fost ”deosebit” pentru că a enervat lumea și a scos oamenii în stradă. În rest nici măcar nu ni s-a demonstrat cu adevărat de către guvernanți că ar fi de interes național și cu atât mai puțin un interes ”deosebit”. Ba dimpotrivă!

În esență, lucrurile sunt extrem de limpezi: cu ani în urmă, un om, Eugen David, a spus clar: ”Refuz să fiu dat afară din casa mea și de pe proprietatea mea, pentru profitul unei companii private!” Motiv pentru care președintele Băsescu l-a făcut (absolut contradictoriu și aiuritor) ”bolșevic”! Bolșevic pentru că spune ”proprietatea mea nu se negociază”!!! Acel om, Eugen David, alături de alții asemenea lui, au luptat vreo paisprezece ani să-și apere casa și un mod de viață. Nu a făcut-o în stradă, nu a făcut-o violent, a făcut-o în justiție, câștigând procese, arătând astfel abuzurile făcute de guverne, miniștri, primari, indicând demolările abuzive, PUZ-urile ilegale și altele asemenea.

Prin urmare, devenit public, proiectul de lege a enervat. Transparența lui aproape înduioșătoare dacă nu ar fi atât de înfricoșătoare, a indicat fie un stres major din partea politicului (care nu mai avea timp să împacheteze seducător un abuz), fie o sfidare (pentru că sugera că guvernanții nici măcar nu se mai ascund atunci când vine vorba să mutileze legea împotriva interesului public sau național). Așa că oamenii au ieșit și au făcut-o pentru că acest fel de a acționa al guvernanților a arătat mai limpede și mai punctual decât în alte dăți la ce nivel de indiferență, ba chiar de dispreț față de populație, lucrează politicienii.

Cum ziceam, lucrurile nu sunt deloc complicate: niște oameni, undeva într-un colț de Apuseni au zis NU abuzului. Că acesta venea din partea unei companii private, din partea guvernanților sau din partea ambelor părți, poziția era aceeași: de REFUZ! Solidaritatea s-a născut în stradă atât în jurul acelor oameni, dar și în jurul unui principiu: Legea nu poate fi folosită discreționar!

Primele două-trei săptămâni au beneficiat de un discurs de o coerență evidentă și asta în contextul în care multitudinea de ideologii din piață ar fi trebuit ca, din punct de vedere teoretic, să saboteze orice fel de coerență. De altfel, alături de ”Salvăm Roșia Montană” s-a ajuns destul de repede să se strige sloganuri care revendicau un Stat de drept funcțional și nu doar butaforic. Dar cea mai mare parte a presei a tratat acele proteste cu o indiferență asumată, asta atunci când nu (dez)informau publicul, vorbind despre ele ca despre o chestie banală, micșorând numărul oamenilor de la ordinul miilor la cel al sutelor.

Au fost săptămânile în care PET-ul a ajuns un simbol, în care demonstranții ieșeau seară de seară, ocupând porțiuni din diferite bulevarde centrale. Se cânta, se scanda, se adunau mucurile de țigară. A fost perioada în care Ponta (căruia nu i se cerea, încă, demisia) intrase într-un fel de vrie spunând ba că proiectul ”nu se mai face”, ba că o să plătim daune de două miliarde, ba că nu e clar dacă trebuie să plătim ceva, ba că el, ca parlamentar, va vota împotriva sieși ca prim-ministru, dar și alături de soția domniei sale, care îl plăcea mai mult pe parlamentarul Ponta decât pe prim-ministrul Ponta. A părut că guvernanții au fost luați prin surprindere. Și aș zice că în acele zile chiar au fost.

Doar că s-a repliat repede. Mașinăria de partid a funcționat bine la nivel de Parlament, premierul care nu doar că este și parlamentar, dar mai este și președintele celui mai puternic partid din legislativ și-a pregătit terenul. Jocul din interiorul USL s-a gripat, Antonescu a încercat să rupă o halcă de credibilitate, sugerând un fel de solidaritate indecisă cu protestatarii. Acest fapt nu l-a împiedicat să-l păstreze ca ministru al Culturii pe domnul Barbu, care de ceva vreme pare mai degrabă psd-ist decât pnl-ist, executând fără greș sarcinile trasate de Ponta și părând să ignore discursul propriului șef de partid, Antonescu.

În paralel, RMGC-ul era demascat încetul cu încetul. Au apărut documente care indicau clar că taman compania care a cheltuit bani pe campaniile emoționale semnate de Naumovici era cea care ceruse închiderea minelor de stat (și produsese șomajul în rândul minerilor), de asemenea, personajul feminin care se plângea că trăiește din croșetat ”ciorăpei” s-a dovedit agresiv și vulgar pe youtube, iar dimensiunea dezastrului ecologic și cultural pe care-l presupune realizarea proiectului devenea tot mai clară și mai cutremurătoare.

Acuzată că este ”preș”, presa a reacționat. A început să transmită, să facă talk-show-uri, să ia interviuri, mai toate unidirecționate, mimând obiectivism și imparțialitate. Între reportaje și interviuri curgeau reclamele RMGC. CNA s-a sesizat relativ târziu, dar Parlamentul a chemat la apel conducerea CNA, iar televiziunile rulează reclamele și acum, fără vreo problemă. Fix în perioada protestelor ne-am trezit că două dintre cele mai aservite trusturi, Intact și Realitatea au devenit… victime! Lovită de drama plasată eficient a lui Voiculescu, Antena 3 avea banderolă neagră (asta inclusiv după ce câțiva dintre slujitorii de lux ai guvernului răstălmăceau articole și se declarau amenințați cu moartea), iar Realitatea se vedea ”ținta” politicului. Un politic slujit mai departe, cu credință, de aceeași oameni care au dovedit o uluitoare abilitate de a linge mâna pe care se prefăceau că o mușcă.

În tandem cu presa, RMGC a invadat internetul, a folosit abuziv frunza verde-roșie, simbolul rezistenței anti-RMGC, a confiscat discursul pozitiv ”Da pentru Roșia Montana”, în contextul în care acel DA, înseamnă un da pentru distrugerea iremediabilă a localității și a regiunii. A inventat un sindicat cu nume futurist ”Viitorul mineritului”! Pe youtube, reclamele lor apar inclusiv pe filmele care redau protestele din stradă! Nu poți intra pe un site de jocuri pentru că riști ca între un Pacman și un Bubbles să dai de rânjetul finanțat al companiei. Articole anti RMGC sunt garnisite cu bannere publicitare pro RMGC! Nici o coerență nu mai era admisă, protestul și mesajul său trebuiau sufocate ca un copac sugrumat de liane tot mai dese și mai puternice.

Jocul politicienilor a fost extrem de simplu: să aștepte! Este o regulă simplă. A nu face nimic înseamnă a face totul, în contextul în care ai de-a face cu proteste de stradă. Căci singurii care depun efort sunt chiar protestatarii. Politicienii nu au de făcut decât să tot amâne răspunsul până la momentul în care nu mai există revendicare clară sau până când aceasta a rămas firavă, răgușită, fără glas. Neverosimilă și fără susținere. Iar lipsa de susținere este atent cultivată prin presă, prin campaniile RMGC, prin declarații contradictorii. În jurul protestatarilor s-a construit o plasă densă de suspiciuni. Teroriști, anarhiști, cumpărați de puteri străini, de Soros, hipsteri, proști, anti-sistem, comuniști, tot felul de definiții care se contrazic între ele au avut rolul de a construi în mintea majorității consumatoare până la dependență a programelor TV, o reținere profundă, adâncă, față de intențiile protestelor. O reținere a minciunii!

”Luneta lui Barbu” este un exemplu excepțional: un ministru înconjurat de protestatari într-un club aflat la subsol, și care când pleacă își permite să iasă din mașină pentru a se rățoi la ei, a fost transformat în victimă! Ba mai mult, o victimă plină de curaj și de demnitate. Nici o televiziune nu pare să îl ia cu adevărat la rost pentru minciună, declarații false, incompetență sau rea-voință evidentă cu privire la Roșia Montană. Poliție, procurori, citări, făptuitori, martori, învinuiți, iată cuvintele savurate de presă, rostite cu stropi de salivă pe mai toate ecranele și paginile de ziar. Nimeni nu pare să observe că dacă se aplica fie și unul dintre epitetele cu care au fost gratulați protestatarii, unul singur, măcar, ei bine, ministrul cu pricina nu pleca de acolo cu costumul la dungă!!!

Chestiunea gazelor de șist, extrem de importantă, a părut să lucreze, și ea, în favoarea Puterii. Pungeștiul a fost folosit abil ca un pretext pentru a minimiza problema Roșiei Montană. Chiar și în rândul protestatarilor ea a lucrat dihotomic, introducând degringoladă în discurs și în priorități. Iar guvernanții au folosit asta! Repetând prin media controlată aceleași speculații, introducând fără argumente dubiul asupra motivelor pentru care oamenii au ieșit în stradă, au reușit ca în zece săptămâni să transfome protestele într-un fel de produs propriu!! Intenția lor (de a asmuți oamenii împotriva protestatarilor – iar Gâdea era aproape sinistru în acest sens) a reușit! Trebuia ca șoferii să-i urască pe protestatari pentru că le bloca drumul în niște ore de seară duminicale, oamenii din case să-i urască pentru zgomotul de pe stradă, pentru că, nu-i așa, era un zgomot făcut împotriva intereselor naționale. Pozând în toleranți, guvernanții au confiscat protestele, transformându-le în instrumente de PR care le promova toleranța și spiritul democratic. În același timp se dovedea fermitatea autorităților, care, iată, le pot ține sub control, inclusiv cu gentilețe și cu jandarmii în lesă.

Orientate aproape exclusiv spre Guvern și Președinte, protestele au cam uitat de Parlament! Care, da, este în mare măsură sub autoritatea lui Ponta. Și acolo se va vota proiectul de lege, modificat aiuritor de o Comisie ai cărei membri nu au dovedit nici că întrunesc criteriile pentru a face parte din ea, nici că au dreptul de a accesa documente secretizate. Ponta și-a aranjat după gust Curtea Constituțională și acum ”așteaptă” decizia Parlamentului. Care (pariul meu) va adopta un proiect de lege absolut abuziv, dar, de data asta, ”amenajat” cum se cuvine. Președintele, deși RMGC-ist convins, nu o va promulga, mimând obiectivismul. O va pasa Curții Constituționale care o va declara, cum altfel, decât constituțională! Abia atunci, protestele vor fi cu adevărat ilegale.

Noi am ieșit în stradă pe sub ferestrele unor oameni care au ales să creadă televizorul. Oameni care, altminteri înjură la orice pas politicienii, doar pentru a-i crede la nesfârșit și pentru a le face jocul. Nimeni, dar absolut nimeni (presă, politicieni, oameni simpli) nu par să vadă că România a mai ucis o dată șansa de a opune mașinăriei infernale a unui politic în care ideea de opoziție este pur de fațadă, un glas al cetățeanului. Sau văd, dar asta e și ideea! Ceea ce a făcut Puterea în zece săptămâni ne va afecta cel puțin zece ani!

Și atunci, vă întreb: vă mai amintiți? Acum zece săptămâni, oamenii au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva unui proiect de lege abuziv, care sfida însăși ideea de lege și de constituționalitate!

E atât de simplu!

Anunțuri

From → POLITIC(OS)

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: