Skip to content

Piatra din geamul Culturii

Octombrie 18, 2013

Ai fost într-un beci, domnule Barbu, ai fost singur într-un beci cu tavanul lăsat peste vorbele dumitale relaxate, înfiorător de străine de realitatea cumplită pe care o produci din fotoliul de ministru. O singură ieșire aveai la dispoziție, domnule Barbu, una peste care cădeau draperii vechi, grele, murdare de fum, pete de alcool și de petreceri făcute de oameni pe care nu-i mai cunoști, o ieșire blocată de trupurile celor care nu veniseră să te asculte, ci să te facă să asculți. Să auzi!

Erai împresurat, domnule Barbu, și nimic nu te-ar fi putut salva de mânia unor ”neo-fasciști”, dacă aceștia ar fi fost cu adevărat neo-fasciști. Peste tine au căzut hârtii imitând bancnote de dolari, ți s-au înmânat pungi cu monede, peste tine au căzut vorbe, revoltă, uimire, voci și dorință, revendicări și frustrare. Ai fost înconjurat de pânze pe care era scris crezul străzii, ai fost privit în ochi, dar tu nu ne vezi bine, domnule ministru. Și miopia dumitale acută nu are nici o treabă cu dioptriile. Căci nici o mână nu s-a atins de costumul dumitale lucios, nici un deget nu a atins lentilele groase ale ochelarilor dumitale.

Dacă te-a durut ceva atunci a fost doar orgoliul dumitale, bruscat de cuvinte care nu-l recunosc! Stăteai pe scaun, mimând demnitatea! Demnitatea?! Nu ai fost demn, domnule ministru! Demnitatea presupune un fel de verticalitate, ea face ca oamenii să-și ridice ochii pentru o putea contempla.  Ea face ca oamenii să tacă și să o asculte. Dar eu te-am văzut mic, gârbovit, chircit în propriul dumitale orgoliu, care nu te lăsa să ne auzi strigătele, nici chiar atunci când nimic altceva nu mai putea fi auzit. Când ai tăcut, ai tăcut asurzitor, când ai început să dai replici, nu te-ai mai auzit…

Trebuia să te ridici și să pleci, domnule ministru! Trebuia să te ridici și să pleci pentru că dumneata nu ești un om liber! Oamenii liberi au voie să meargă prin oraș și să zâmbească altor oameni liberi, oamenii liberi au dreptul să bea bere sau cafea cu prietenii în subsolurile orașului și să-și povestească viața. Dar dumneata nu mai ești liber, căci nu există om vândut care să fie liber. Ori, noi, cu banii ăia contrafăcuți n-am vrut altceva decât să-ți răscumpărăm conștiința vândută.

Ai avut o șansă enormă, domnule Barbu, ai avut șansa de negândit să te ridici și să pleci. N-ai făcut-o, așa că am făcut-o noi. Ne-ai obligat să-ți întoarcem spatele, din nou, domnule ministrul al culturii din România! Cine crezi că a strigat la dumneata, domnule Barbu? Cine crezi că erau neo-fasciștii? Erau oameni care absolviseră filozofia, științele politice, teologia, literele, artele, comunicarea… Nu-i recunoști? Nu mai distingi între oameni??? Eu știu ce zic pentru că i-am privit în ochi! Dar dumneata nu-i cunoști și nici nu-i vei cunoaște vreodată, căci nu-i vei privi decât prin dioptriile groase și încețoșate ale minciunii, ale auto-amăgirii și ale vanității.

Vorbești de pietre în mâini? Vorbești despre o piatră care ar fi spart un geam al mașinii dumitale? Nu știu de nici o piatră, domnule Barbu! Iar dacă a fost vreuna, dacă chiar ai avut norocul să existe cu adevărat o piatră, ei bine, în locul dumitale aș păstra-o! E foarte valoroasă, știi? Ia-o și ascunde-o în cufărul cel mai secret. Încui-o cu o mie de lacăte și, atunci când pleci, ia-o cu dumneata oriunde te duci, orice ai face, ori de câte ori semnezi un act de interes național. Are multă greutate, domnule ministru, pune-o pe cântar și ai să vezi că e mai grea decât tot aurul din lume și decât toate amenințările și jocurile politice. E piatra pe care ai putea să zidești un început nou, domnule ministru, propriu dumitale început.

Dar mă tem, pentru dumneata, că nu a existat nici o piatră! E doar o iluzie, și dumneata știi asta, e doar o nouă minciună, de fapt, aceeași mare minciună, piatra despre care vuiește atât de previzibil și de patetic o parte a presei și o parte de Prim-Ministru, nu este altceva decât sunetul sec al politicianismului golit de adevăr.

Așa că trebuia să pleci, domnule Barbu. Și de acolo, din club, dar și din minister. Era și este ultima dumitale șansă de a te vindeca. Pentru că, în caz că ai uitat, domnule ministru, pentru a pleca trebuie ca mai întâi să te ridici!

Anunțuri

From → POLITIC(OS)

6 comentarii
  1. Cinei Barbu ca e uni oameni care nu urmareste stirile si nu stie despre ce vorbesti. Adica despre cineam vrut sa spun.

  2. Aura permalink

    „Dar dumneata nu mai ești liber, căci nu există om vândut care să fie liber.” Adevarat graiti, sunt de acord ca, daca si-ar fi dat demisia, ar fisalvat bruma de demnitate care-i mai ramasese. Dar ei nu sunt asa. Demni. Iluzii pierdute…

  3. frumos articol! dar nu se intelege prea bine daca piatra e/era inauntru sau afara!! 😉 sper sa se inteleaga ironia…) cat despre ultima propozitie, cred ca ne vom certa pe acest subiect pentru ca exista multi conducatori ce au iesit de pe scena istoriei, in genunchi, taras pe balcon, urcati de ceilalti in elicopter sau altele… unele de neinchipuit altele de nerelatat!
    in rest ii urez barbului nostru sa fie la fel de demn in continuare, din piatra pe care o are acum, va putea face o colectie pentru ca il voi cauta si eu sa ii dau una. dar nu prin geam!
    cele bune! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: