Skip to content

Frică de jandarm

Septembrie 11, 2013

Ești tânăr, domnule jandarm, îți vedeam obrazul sub cască, privirea ușor absentă, starea constantă de alertă. Te încerca un fel de frică! Nu ți-era frică pentru că aveai de-a face cu o masă de oameni periculoși, agitând bolovani, sticle incendiare, bâte și pumni ridicați, nu era cazul. Dar ți-era frică ca nu care cumva să nu înțelegi cum trebuie, ordinele răstite în urechea ta. Frica ta nu e din afară, domnule jandarm, e din interior! E ascunsă toată, acolo, în difuzorul ăla nefiresc de mic pentru o frică atât de mare, bine înfipt sub coiful impenetrabil al puterii, microfonul ăla înșurubat până în miezul creierului tău, până în cel mai ascuns loc al conștiinței tale. Al propriului tău eu!

Am vorbit cu tine, domnule jandarm, stăteam acolo, în fața ta, oameni în tricouri, cămăși sau hanorace, nimic care să amenințe, nimic care să apere. Sub pânzele alea neputincioase erau trupurile noastre, domnule jandarm. Extrem de vulnerabile, trupurile noastre, recunosc. O simplă lovitură din partea brațului tău înarmat ar fi strivit piele de oameni, ar fi zdrobit mușchi subțiri, de oameni care nu prea știu ce înseamnă să se bată, ar fi rupt oase. Nu ai fi primit o replică și tu știi asta! Ce replică să primești? Cine să dea într-o armură neagră? Cu ce să dea?

DE CE să dea?

Erai la jumătate de metru de mine și, totuși, nu mă priveai în ochi! Te uitai peste capetele noastre, ale tuturor, căutai în steagurile alea fragile, în pancardele inofensive din carton sau din pânză, rațiunea ta de a lovi. De a fi armură! Aproape că te-am constrâns să te uiți în ochii mei, atunci când te-am întrebat: ”Obosit?” Nu te-ai uitat, dar ai făcut un gest de lehamite. ”Dar știi, măcar, de ce ești obosit? De ce ești obligat să fii aici?” Atunci m-ai privit, dar așa, ca și cum răspunsul era atât de evident: ”Din cauza ta!” Nu, domnule jandarm, nu din cauza mea, ci din cauza celor care-ți vorbesc la ureche! Ei ți-au dat ordin să te ridici din pat, nu eu. Nu noi! Dacă nu veneai în stradă, să-ți ocupi locul tău fără nume într-un cordon negru, amenințător, ce crezi că s-ar fi întâmplat? Ar fi spart cineva vreo vitrină? Ar fi fost incendiate mașini? Ar fi fost careva bătut? Nu, domnule jandarm, știi bine că nu s-ar fi întâmplat asta! Sau nu știi pentru că, pur și simplu, nu contează!

Dar am insistat. Ți-am spus că suntem acolo din cauza legii. Ai tresărit, iritat, și pot jura că a fost singura dată când chiar m-ai privit în ochi, chiar dacă a fost pentru câteva secunde! În secundele alea am simțit că te-am câștigat ca om, te-am regăsit sub armură… ”Ce lege?” ai întrebat. Iar eu ți-am răspuns… Mare greșeală! Trebuia s-o las așa, să nu zic nimic, să te las intrigat, nedumerit. Viu! Eliberat măcar puțin de frica ordinelor pe care le aștepți și le asculți atât de încordat. Dar n-am tăcut, ți-am spus ce și cum, în fine, am încercat… Iartă-mă, te rog… e vina mea, am uitat că vorbesc cu 90% armură și 10% om, am văzut asta în privirea ta care s-a stins, plictisită, opacă, fără nici un chef, exact cum s-a întâmplat anul trecut cu privirea unui confrate de-al tău, s-a stins așa, ca ochiul unui Terminator decuplat. Nu te interesa nimic din ceea ce-ți spuneam. Era limpede. Știi, m-am simțit foarte mic în fața ta, rezemat pe coarnele trotinetei, în tricou și hanorac. Chiar eram mic! Toți suntem mici! Ai câștigat bătaia care nu a avut loc încă, chiar înainte să fi început. Până acum nu ai lovit. Nu ai primit ordinul. Încă! Era clar că vorbele mele nu erau pentru tine.

Ar fi fost pentru tine doar dacă aș fi reușit prin absurd să-mi vâr mâna sub casca ta lipită de craniu, să smulg microfonul din măruntaiele conștiinței tale și să-ți vorbesc direct în ureche.

Legea ”mea” nu te privește pe tine!  Poate doar atunci când ești în pat sau în chiloți și în maieu, când ești acasă sau la o bere, alături de ai tăi… Om ca și mine! Când îți vine factura la întreținere! Când te sună să plătești chiria sau rata la bancă! Sau când nu curge apa caldă…  Când ea îți spune că nu are chef, pentru că o doare capul. Dar nu atunci când ai armura fixată peste uniformă. Au personalitatea lor proprie, știai? Uniforma, armura… sunt mult mai puternice decât tine! De câte ori le îmbraci, tu, cel care ești om ca și mine, dispari! Și o faci zilnic, disciplinat, regulamentar. La ordin! Atunci, tu nu mai ai lege, nici nu mai ești sub lege, TU EȘTI legea! Mai mult, ești arma legii! Eliberat de orice vină, ești liber să lovești. Ordinul te eliberează: de scrupule, de conștiință, de rațiune, de tine însuți. Evident, nu poți acuza o armă, e doar un instrument, iar tu asta ești!

Știi, pot înțelege treaba asta… dar ce nu pot înțelege e unde dispare omul din tine, din acele momente de dimineață, când te dai jos din pat și ești om ca și mine! Când simți nevoia să mergi la toaletă!

Ne-am văzut în fiecare seară, domnule jandarm. Uneori te priveam și mi se părea că un astfel de text e inutil. Te vedeam zâmbind, discutând cu colegii, erai relaxat, permisiv… Păreai om! Mă înșelam amarnic. Nu erai! Nu în uniformă! Nu cu armura pe tine! Erai acolo, seară de seară, o armă în rastel! Bine curățată, pregătită de luptă, dar pusă deoparte, la îndemână.

Ne vom vedea și-n seara asta, domnule jandarm!? Mi-e cumva frică, admit! Ești mult prea mare, prea puternic, prea impenetrabil. Dar nu de asta mi-e frică cel mai tare, să știi! Durerea, fracturile, vânătăile, sângele, deși înfiorătoare, nu se pot compara cu frica pe care o resimt în fața unui om care s-a anulat la ordin. Frica pe care o resimt în fața microfonului minuscul conectat atât de profund la tot ceea ce ar putea fi om în tine! Frica pe care o resimt în fața privirilor stinse…

Așa că, vezi, domnule jandarm, amândurora ne este frică! Și mie și ție! Doar că frica ta vine din interior. A mea vine din afară. Dinspre tine. Ne vom ciocni din frică, amândoi, dar nu eu voi fi cel care va începe!

Pentru că, domnule jandarm, fricile noastre nu sunt la fel! Și tu știi asta…

Măcar zece la sută din tine știe…

Anunțuri

From → POLITIC(OS)

5 comentarii
  1. Minunat text.

  2. Stefan permalink

    Text cu multa virtute literara, cu argument puternic si subtil. M-a bucurat! Si cu fiecare zi ce trece gasesc mai multe motive sa ma bucur. Romania are viitor!

  3. Fost telespectator fidel A3 permalink

    Sa fiu cinstit, niciodata nu am simtit nevoia de a lovi un jandarm. Nici cand mai mergeam pe stadioane si ei cotonogeau nediscriminatoriu. Nici cand intrau in forta intr-un grup de manifestanti doar ca acestia sa paraseasca perimetrul. Mi se parea fara sens. „Este meseria lor” imi spuneam. „Au primit ordin”, spuneam. Pana cand, intr-o seara de protest, venind cu un grup de prieteni am fost somati sa prezentam buletinele. Cum, sa prezentam buletinele, asa fara sa fim suspecti de nimic? Da. Le-am dat si jandarmul si-i le-a notat constiincios intr-un carnetel. Apoi s-a uitat la noi daca n-avem obiecte care sa provoace daune. Aveam peturi. „Nu se poate, trebuie sa le lasati aici”. „Dar se pot cumpara de la buticul de mai sus sticle pline care pot avea ceva mai multa vlaga, folosite ca proiectile”, i-am spus. „Ne pare rau, nu aveti voie”. Ne-am conformat. Apoi a urmat ceva ce m-a facut sa reconsider parerea mea fata de jandarmi. „Aveti pancarte. Ce scrie pe ele, ia, desfasurati-le”. In acel moment am simtit o furie insuportabila si dorinta de a-l lovi convulsiv, pana la dezintegrare pe individ. Cu sau fara ordin, cine PASCA MA-SII e un jandarm ca sa ma cenzureze pe mine?! Sau pe oricine?! Asa ceva este inacceptabil dupa orice standard. Pe sistemul stai cuminte si nu deranja. Nu aveam decat mesaje inofensive cu tema RM, dar acest lucru se va schimba.

  4. Gigi permalink

    Foarte frumos!

Trackbacks & Pingbacks

  1. Mulţumesc Poliţiei Române! | Portocala Mecanică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: