Skip to content

Share + Link = Love

Iunie 3, 2013

Noi toți suntem în Piața Taksim, fumăm o țigară și scriem. Avem fețele luminate de monitoarele telefoanelor, laptopurilor, notebook-urilor, i-Pad-urilor și ale computerelor, suntem la costum sau în tricou și în papuci sau doar desculți și dezbrăcați, dar suntem acolo, în Piața Taksim. Nu zicem și nu strigăm nimic, ar fi și aiurea, e prea multă tăcere între noi și prea multă distanță, căci Piața Taksim este mare, este mult mai mare decât un parc și mult mai mare decât un mall, e mult mai mare decât un oraș și mult mai mare decât vreun guvern. Nu există atâtea uniforme de polițist, câte monitoare sunt pe lume și nu există atâtea lacrimogene în țevile groase, câte cuvinte într-un sms sau într-un status.

Piața Taksim e lumina monitoarelor din mijlocul nopților neguvernamentale.

Piața Taksim e mare cât un foc de brichetă la capătul unui miliard de țigări fumate în câteva minute! E greu să-l stingi cu tunurile de apă, e greu să-l ascunzi sub spuma tulumbelor.

Nu poți stinge focul dintr-o piață care intră cu totul în sticla de bere la care vorbim despre Piața Taksim, ori în ceașca de cafea la care vorbim despre Piața Taksim, ori în palma prietenului, pe o cuprindem cu palma întrebând: ”ai auzit ce se întâmplă în Piața Taksim?”…

Piața Taksim este colea, în Piața Tien An Men, este la doi pași, în Piața Universității, este nu departe, pe Wall Street, este chiar aici, pe străzile Parisului și în Alexander Platz!

Ne plimbăm cu toții prin Piața Taksim, acolo ne vedem cu iubitele și cu iubiții, cu prietenii și cu dușmanii, în piața asta ne înjurăm șefii sau programul cu ore suplimentare neplătite, în Piața Taksim ne facem cumpărăturile, pe care le plătim legal, lăsând la case profiturile legale, impozitate legal, aici zâmbim cu toții legal și respirăm legal, dar în același timp luăm toate cuvintele astea născute de aiurea, le luăm pe nevăzute, le luăm ca pe niște prăjituri furate din frigider, ca pe niște țigări răsucite în fugă și le împărțim între noi, tragem în piept câte un cuvânt, câte o imagine, un link, apoi știm că apa din furtunul poliției de pretutindeni este doar o ploaie de vară. Că oricât de puternică este, va trece…

De la o vreme pe toți pereții facebook-ului scrie cu litere mari: ”share + link = love!” și chiar nu e nevoie de vreun Bansky care să ne-nvețe cum să le scriem.

Căci e vorba despre dragoste, până la urmă. Ne iubim cu toții în Piața Taksim și treaba asta se vede la ora aceea târzie, când ea sau el rămâne în pat, goală sau gol, iar el sau ea se duce până la laptop, gol sau goală, să vadă ce se mai întâmplă și să spună și altora. Să spună și celui sau celei din pat. ”Au mai arestat o sută de oameni!”, va zice el, de exemplu, vârându-se sub pătură, în timp ce ea îl va mușca pasional de un umăr…

Păi da, nici nu trebuie să urlăm, e inutil, deranjăm liniștea publică, vorba ceea! E mai bine așa, în liniște, ne descurăm OK, Piața Taksim ne încape fără probleme, pe toți, ne acceptă așa cum suntem, tăcuți și cu fețele luminate de monitoare care au adus atâta profit legal! E chiar mai bine să stăm pe marginea lor, a TVA-urilor, a inflațiilor și a adaosurilor comerciale, să stăm chiar acolo, cu picioarele atârnate în golul dintre NOI și EI, și să împărțim în liniște, ca pe un lanț de neîntrerupt, câteva rânduri, câteva vorbe.

Vorbe mari, vorbe grele, chiar așa, ca niște ziduri în fața tuturor buldozerelor din lume!

E multă liniște în Piața Taksim!

Atât de multă încât toate guvernele din lume ne roagă să URLĂM!

Anunțuri

From → POLITIC(OS)

One Comment
  1. Eşti printre scriitorii mei preferaţi, nu că ar conta pentru tine, dar să ştii că îmi sunt preferaţi unul şi unul:), nu-i enumăr, că o să geamă istoria literaturii:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: