Skip to content

Câte-n lună și-n 12 stele!

Mai 9, 2013

Azi e ziua UE, o știre la TV mi-a arătat că românii au realizat cel mai mare steag albastru produs vreodată, în reportajul ăla lucrătorii, croitorii, oamenii mergeau pe el ca pe un fel de apă, ca pe suprafața lucioasă a unui lac amăgitor, lipsit de profunzimi, și stelele galbene era uriașe, era nevoie de câțiva oameni să le țină de colțurile mătăsoase, 12 stele ca 12 apostoli, în mijlocul lor nu e nici un Mesia, doar adâncurile închipuite ale unui albastru prefabricat. Numărul lor nu are de-a face cu numărul statelor membre, ni se spune, e vorba despre unitate, solidaritate și armonie, ni se spune, dar ieri, la prânz, diamantele reginei străluceau încă și mai puternic atunci când Majestatea Sa își ținea discursul împotriva imigrației, în fața Camerei Lorzilor, plină (cum altfel?) de lorzi cu peruci ca niște miei pieptănați de Paște, românii nu sunt un pericol, spunea Majestatea Sa printre altele, ei preferă alte țări, doar unu din zece ar alege UK ca țară în care ar vrea să muncească, am râs și mi-am aprins o țigară fredonând God save the Queen, suflând fumul doar așa, ca să observ cum se amestecă printre diamantele de pe coroana regală, strălucind pe ecranul televizorului. Și până la urmă ce dracu’ e UE, mă întreb, un președinte american întreba și el, mai demult, ce prefix are Europa, o întrebare bună, trebuie să recunoaștem, americanii știu să pună întrebări excelente, mai prost stau cu răspunsurile. Și cu vizele! Da, noi construim steaguri, suntem pricepuți la flamuri uriașe, croite pe măsura unui Parlament monstruos, o să-i punem chiloței azurii, Parlamentului nostru uriaș ca un copil obez, sugându-și degetul într-un pătuț prea mic pentru el, o să alerge în patru labe prin curte, până la gardul Schengen și înapoi, nu intra acolo, că strivești lalelele, o să-l certăm noi pe neputincios, sub privirile reci ale vecinilor. Uite o idee bună, cred, să-i luam niște flori lui UE, că deh, e ziua ei, niște flori frumos colorate, asortate la tenul său albastru și la ochii săi aurii. Sau ne-am putea ascunde cu toții, cei 22 de milioane de români, sau poate doar 17 milioane, căci nimeni nu știe cu exactitate, nici nu e nevoie, e mai bine așa, da, ne-am putea ascunde sub albastrul acela, cel mai mare albastru din lume, să nu ne mai vadă nimeni și nimeni să nu se mai sperie de noi. Și atunci va fi bine, căci toți vor veni, mai întâi cu teamă, circumspecți, apoi tot mai îndrăzneți, mai relaxați, vor păși pe cel mai mare steag, să facă un picnic pe luciul lui moale, fin, de calitate chinezească, vor întinde mese, și vor mânca și vor bea printre stele și vor privi de acolo la cea mai mare Casă din Europa și a doua din lume, dar noi ne vom ține respirația și ei nu vor ști că noi suntem ascunși cu toții sub tălpile lor murdărite de cerneală albastră și aurie, vor crede că așa e el, steagul ăla, adică nu doar că e cel mai mare din lume, dar uite, e și cel mai adânc…

Anunțuri

From → POLITIC(OS)

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: