Skip to content

Fata cu o sută de lovituri

Martie 30, 2013

O cunosc pe fata cu o sută de lovituri pe spinare, trăiește nu departe, într-un paradis. Am văzut-o cândva, avea privire absentă și se dădea în leagăn numărând până la o sută. Număra încet, murmurând ca într-o rugăciune: una, două, trei, patru, cinci… Nu ajungea niciodată la o sută, nici nu avea cum, nimeni nu ajunge la o sută, căci e un număr sacru, deschis spre infinit. ”Vezi, i-am zis eu, dacă erau o sută una lovituri ar fi fost mai simplu, măcar ai fi știut unde se termină!”

O cunosc pe fata cu o sută de lovituri pe spinare. Are doar cincisprezece ani și vreo zece vieți. În prima viață a avut un copil, care i-a ucis copilăria. În a doua viață a avut un bărbat care i-a furat copilul care i-a ucis copilăria și l-a ucis. În a treia viață a avut o mamă care a hrănit și adăpostit bărbatul care i-a ucis copilul care i-a ucis copilăria. Mama a ținut lumânarea deasupra gropii în care bărbatul a îngropat copilul care o făcuse mamă și bunică, așa cum a ținut-o și deasupra patului în care acesta fusese conceput. Tăcerea din privirea mamei era fără de sfârșit, deschisă spre infinit. În a cincea viață a ajuns în fața unor judecători uriași, gigantici, care cunoșteau semnele timpului. Au acuzat-o de crimă împotriva sieși. În celelalte cinci vieți s-a ascuns, așa că nu știu ce a făcut. Ea mi-a spus, doar, fără să-mi explice, că cinci este egal cu o sută.

Fata cu o sută de lovituri pe spinare se dă în leagăn și, pentru că trăiește într-un paradis, numără păsările paradisului. Una, două, trei, patru, cinci… Nu ajunge niciodată la sfârșit, pentru că păsările paradisului sunt de nenumărat. Ele acoperă cerul cu pene pline de culori și inima cu strigăte neomenești.

”Mai ai trei ani până la executarea pedepsei” i-am zis, dar ea nu mi-a răspuns, nici măcar nu s-a uitat la mine. Doar se dădea în leagăn, luând-o de la început: Unu, doi, trei… iar eu mă gândeam că așa e în firea lucrurilor, ca orice paradis să ascundă în sine o pedeapsă, una mare de tot, care să poate fi îndurată de toată omenirea.

Fata cu o sută de lovituri pe spinare se dă în leagăn, genunchii ei ating frunzele palmierilor și ale copacilor de mango, tălpile ei ating acoperișurile hotelurilor cu ferestre închise ermetic, cu paturi comfortabile și cu câte o ciocolată mică pe fiecare pernă. Are spatele gol și nici o cicatrice. Cicatricele abia se formează, sunt ca niște muguri ascunși sub piele. Se vor vedea atunci când ea se va face mare, atunci când va fi suficient de femeie să poarte pe spinare semnele vieților trăite înainte de vreme. De orice vreme.

Trei este egal cu o sută. Este un număr sacru, deschis spre infinit. Și uite-așa se face că peste o mie și una de zile va veni o noapte, în care mă voi duce la culcare. Mă voi înveli, voi adormi și voi visa, un vis agitat, fierbinte, când fata cu o sută de lovituri pe spinare își va ispăși pedeapsa, acolo, nu departe, într-un paradis.

Și pentru că voi visa, mă voi zvârcoli și pentru că mă voi zvârcoli, mă voi dezveli și pentru că mă voi dezveli, mi se va vedea spatele, și pe el vor fi scrise toate cele o sută de povești ale fetei cu o sută de lovituri de spinare. Pentru că se știe, în timp ce dormim, mai ales în timp ce dormim, ni se descoperă spatele.

 

fata

Anunțuri
5 comentarii
  1. Omule! Se nasc lumi din ceea ce scrii.

  2. Un text de zbârlit pielea şi stârnit păienjenei pe spate. Noroc că vine primăvara. Pentru noi toţi. Flori, fete sau băieţi.

  3. este vorba despre fata din maldive, abuzata de tatal vitreg, devenita mama, lasata fara copil, condamnata ca, la varsta majoratului, sa suporte o pedeapsa de 100 de lovituri pe spinare, pe motiv de relatie sexuala neoficializata. tatal vitreg a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare

  4. Da, adevărat, se nasc prin noi.
    Cumplită povestea, citisem despre ea o ştire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: