Skip to content

Din nou, Budapesta!

Aprilie 23, 2012

Budapesta este un bar mic, cu doar două mese pe trotuarul însorit, una în stânga, cealaltă în dreapta intrării, la masa din stânga stai tu sau, la cum te văd trecătorii, ești la masa din dreapta, dar nu te prea interesează detalii de gen, tu doar le râzi din oglinzi închipuite.

Budapesta este un bar mic, cu două mese rotunde, așezate cumva înclinat pe trotuarul îngust, crăpat, acolo unde Dunărea se întinde mahmură, răvășită, cu machiajul din seara trecută pe față, salvată de la clănțănitul rece al aparatelor de fotografiat, adunate ca niște antilope la adăpat pe faleza înzorzonată, lângă tine este fratele tău, îl privești, îi asculți glasul, îți spui: uite, el este fratele tău, el bea cafeaua și este fericit că este exact așa cum vrea el, la ibric. Vorbești cu el și te gândești că de ceva vreme nu prea mai vorbiți cu adevărat. Dar acum e atâta soare…

La masa din dreapta sau, la cum o văd trecătorii, la masa din stânga intrării, este un bărbat tânăr, ar putea fi un arab, după cum arată obrazul lui și părul negru și sârmos, un european, după cum arată haina din piele întoarsă, ca de căprioară dezbrăcată, și pantalonii din stofă și gesturile reținute. Fumează narghilea, bea cafea, mănâncă ceva bun și citește o carte. Te uiți și vezi că sunt caractere latine, dar nu reușești să-ți dai seama în ce limbă e scrisă și citită.

Budapesta este un bar mic, cu două mese. Între mese este ușa și doamna cu haină verde și pantaloni roșii, care s-a oprit din drum, cu geanta pe umăr, în dreptul ușii. Nu intră în bar, nu trece de mese, mormăie ceva neclar, e tânără, are un chip oarecum încurcat, pare că cere îngăduință și soarbe, soarbe literalmente fumul parfumat al narghilelei, fumul tutunului spălat de apa vasului cu mijloc de femeie. Vântul se joacă și ia fumul spre ușă, ea face un pas, doar unul, mai mult se îndoaie de mijloc, aproape să cadă, și tu râzi încet, fratele tău râde și el. Soare!

În spatele femeii e Dunărea.

Budapesta este un bar cu doar două mese mici, rotunde, ușor înclinate pe trotuarul crăpat. Când treci cu mașina care te duce la aeroport, observi că arabul cel european este tot acolo, dar femeia a plecat, a furat tot fumul în poșeta mare, din piele maronie, și a fugit, cine știe, poate a sărit balustrada și acum închipuiește cerculețe de fum pentru blițurile de seară ale turiștilor.

A rămas doar arabul cel european sau europeanul cel arab. E tot acolo, cu o narghilea stinsă, o cafea băută și o carte neterminată, la masa mică, rotundă, ușor înclinată, din dreapta intrării.

Sau, la cum vezi tu, trecătorule, la masa din stânga.

Anunțuri
4 comentarii
  1. Reno permalink

    Fein! Mi-a placut in mod deosebit. E ceva, poate involuntar, legat de ars poetica lui G.G. Márquez,….

    Continua.

    Bietul de mine, nu sunt un literat, dar sunt un consumator de literatura. Uneori inteleg, alteori, nu.

    Ce ar face literatii daca nu ar mai exista consumatori de literatura (recte:cumparatori,…), ca sa folosesc termeni atat de tehnici, prozaici, hmm, nu stiu,….

    Cheerio, Reno

    • Multam pt aprecieri si de indemn. Sunt mai mult consumator de literatura decat scriitor, asa ca vaslim in aceeasi barca! 🙂

      Silviu

  2. grigores permalink

    Poetule! Misto text…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: