Skip to content

Cina fără taine

Martie 26, 2012

Masa de seară din Jaffa a început la un restaurant arăbesc cu nume ca un titlu de Hemingway, în care masa s-a umplut pur și simplu, fără să cerem, cu zeci de farfuriuțe pline cu zacuscă, salată de vinete, conopidă coaptă, icre, humus, ardei iute, falafel, tzatziki, varză crudă și happy birthday to you în limbă arabă. Tot în farfuriuțe era și privirea neagră a fetiței de un an care era sărbătorită la masa de alături, și zâmbetul îndrăzneț al arăboaicelor cu față frumoasă, cu batic pe cap, dar cu chipul descoperit, care ne înfruntau ocheadele cu o impertinență deloc islamică, și erau și becurile atârnate de tavan ca după o nuntă în care toată lumea a uitat de ce e acolo, până când au venit, așezate de mâini măslinii, calamarii pane, diferite soiuri de pește mediteranean, costițele de berbec, creveții în sos de unt și de lămâie, lipiile fierbinți și limonada rece, aburind carafele de un litru, aripioarele de pui și apoi alte lipii fierbinți, vinul de pe înălțimile Golan și cafeaua la ibric, asortată cu dulcețurile orientale. Cina noastră a continuat cu plimbarea matinală pe străduțele întortocheate ale ultimei citadele a cruciaților, în portul în care oamenii privesc de pe terase coasta Tel Avivului, de acolo, din portul din care până și Iona a fugit de porunca lui Dumnezeu. În biserică cineva cânta Ave Maria la flaut și noi am zis: ”Ce frumos!” Dar tot ne mai era foame și am zis să ne mutăm la altă masă, așa că am plecat fluierând happy b-day în arabă și Ave Maria la flaut! Am găsit-o, masa adică, în deșertul Negevului, acolo unde liniștea din Valea Zin are culoare de pământ roșiatic, de pământ uscat și crăpat, în care canionul uriaș este săpat de un râu fantomatic, viu doar în vremea ploilor. Valea Zin, un wadi, cum îi zic arabii, adică o albie secată, plină de apă și de viață în timpul ploilor, moartă ca niște coaste de antilopă în timpul uscăciunii ”Frații mei s-au arătat înșelători ca un puhoi, ca albia apelor repezi”, zicea Iov cel plin de bube. Priveam înșelăciunea aceea și ne-am zis: ”Ce frumos!” Și am pus masa în vântul care ne ardea buzele pe marginea hăului care este Makhtesh Ramon, craterul acela ciudat, născut din lehamitea pământului care s-a prăbușit în sine.  Dar vântul era prea puternic și părul ne intra între dinți, așa că ne-am așezat în casa oamenilor aceia care îți serveau doar ce gătiseră în ziua cu pricina, la ei am stat pe pernele din curtea din spate și am mâncat un fel de gulaș de vită, deloc iute, și tocăniță de pui cu smochine și stafide. Am fumat între cactuși, flori și pământ nisipos și priveam cerul adormit prin pânza care unduia strălucitor deasupra capetelor noastre, ascultând râsul și plânsul copiilor care se jucau pe acolo. Apoi am zis să ieșim dintre beduini, fermieri, șacali, ibecși nubieni, vulturi, șoimi și dromaderi și ne-am ascuns între palmierii Eilatului, între turiști gălăgioși, jucărele chinezești, lumini și cântăreți de faleză, nu departe de locul în care, cu mii de ani și de credințe în urmă, Moise despărțea apele cu toiag noduros. La umbră, foamea ne-a fost potolită cu pește și cu vită în sânge. Am zis să vedem, totuși, ce mâncăm, măcar parțial, așa că am coborât la șase metri sub apă, în reciful de corali care coboară spre coasta Egiptului, peste apă de Iordania, privind în ochi pești colorați, codați, dungați, pestriți, alungiți, cu cioc sau turtiți, admirând coralii care respirau ritmic, într-un dans legănat sau, dimpotrivă, într-un frison verzui. Ne-am dumirit și, liniștindu-ne pântecele, am lenevit sub pânzele bărcii pe care stăteam descălțați, tolăniți pe perne, ciugulind banane, mere și smochine, și amuzându-ne de căpitanul care se purta ca un venețian contrafăcut, și căutând spre palatul regelui Iordaniei. Nici un steag nu flutura deasupra palmierilor înalți, așa că nu era acasă. Nu am mai bătut la poartă, dar am chiuit când tonul de vreo trei kilograme a ieșit din apele movalii, el, ca un glonț de argint, râsul alb și mândru al căpitanului, gustul amărui al berii scoase din frigiderul pitit în cabină. Cina noastră a continuat cu frigărui din carne iute de crab și înghețată cu fire de halva, dulceață și niște fructe ca niște corcodușe, undeva în centrul Ierusalimului, pe strada pe care tramvaie ascuțite alunecau silențios spre porțile cetății vechi. Am fumat păgânește pe Via Dolores, oprirea a VI-a, în intersecția străzilor înguste, unde un canar cânta într-o colivie, muezinul își urla dorul de Alah, clopotele băteau ritmic, iar vântul legăna perciunii răsuciți ai evreilor care mergeau repede, cu capul în jos, strecurându-se printre privirile grupurilor de turiști. Cafea aromată. Golgota, sfântul mormânt, orga catolicilor, tămâia din cădelnița armenilor și a ortodocșilor, și lumina din tavanul aurit. Am pipăit zidul de vest al Templului chiar în tunelurile descoperite de arheologi, și am stat pe lespezi de două mii de ani, între coloane de două mii de ani la stânga și un zid de două mii de ani la dreapta și sub un acoperiș de cinci sute de ani. ”Casa Tatălui Meu, casă de rugăciuni, nu peșteră de tâlhari!” Ba să-mi fie iertat, Doamne, strada pe care răsturnai Tu mesele negustorilor, chiar este azi o peșteră! Nu știu dacă am zis asta pe bune, dar ecoul vocii mele s-a spart în mii și mii de sunete care nu mai erau ale mele, ci ale tuturor duhurilor deșertului care l-au înfruntat vreodată pe Jehova. Șaorma la farfurie a fost, deja, prea mult. Am căzut cu capul pe masă, în timp ce din nări mi se prelingea duhul unei amăgiri fără de păcat. Și ne-am zis: ”Ce frumos!” Apoi am visat că l-am văzut pe Dobrovolschi!

Și așa a fost!

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: