Skip to content

Fiertura

Februarie 28, 2012

Acum câteva zile mi-am amintit după foarte multă vreme de un personaj din ”O mie și una de nopți”: Kelogan! Un nume care, atunci când eram mic, mi se părea că indică un personaj fie chel, fie golan, fie și una și alta, în orice caz, un individ deloc simpatic. De aici și sentimentele indecise și contradictorii pe care le nutream pentru el, căci antipatia pe care mi-o insufla numele lui nu era deloc susținută de poveste, în care era prezentat într-o lumină destul de bună. Ei bine, dacă nu mă înșeală memoria, eroul nostru era cât pe ce să moară în deșert, de foame și de sete. A fost salvat și ajunge în cortul unei femei (nu genul cadânelor seducătoare, cât cel de bunică de familie, tăcută, harnică și înțeleaptă) al cărei rol a fost acela de a-l pune pe picioare pe Kelogan. Femeia a prins un pui de prin gospodărie, l-a tăiat, jumulit și fiert. Apoi i-a dat lui Kelogan să bea din fiertura respectivă și l-a hrănit din carnea acestuia. Atât. Și a mers! Acum mă gândesc că motivul pentru care acest pasaj a supraviețuit în amintirea mea mai mult decât povestea în sine (doar una dintre multele povești ale nesfârșitelor nopți, și ale cărei intrigi și tâlcuri îmi scapă) ar fi tocmai simplitatea meniului. În fond, vorbim despre ”O mie și una de nopți”, adică despre acel text uriaș (și la propriu și la figurat) în care detaliul este la loc de cinste. Acel text în care am citit pentru prima oară denumirea colorată a atâtor mirodenii și mâncăruri, a atâtor fructe și deserturi; text în care belșugul descris părea să epuizeze capacitatea omenească de a și-l imagina. Și, când colo, Kelogan primește o fiertură cât se poate de simplă și de seacă, și carne de pui. Nici măcar sarea nu era menționată! Dar tocmai acest contrast a făcut, probabil, ca zeama aceea chioară și carnea de pui, simplă, goală, fără vreo pâine, lipie, garnitură sau sos, să rămână pentru mine ca un fel de medicament culinar. Ca și cum ar putea rezolva orice boală. Un panaceu! În fond, Kelogan fusese la un pas de moarte și, totuși, iată-l salvat! Prin extensie, gătitul și ritualul acestuia, mecanic în aparență, dar plin de exercițiul înțelepțit al tradiției, păreau să exprime mai bine decât cele mai meșteșugite descrieri, taina și sufletul lumii celor ”O mie și una de nopți”. Și magia lor.

Acum câteva zile am fost în club. De la un punct încolo, clubul poate fi și el considerat un fel de deșert, unul pe care noi insistăm să îl considerăm o oază. Un deșert plin de spirite, în care timpul e altfel, un deșert în care ne petrecem fiecare eternitatea propriilor o mie și una de nopți, sărind dintr-o poveste în alta, într-o înlănțuire aparent fără noimă, furați de intriga momentului, așteptând sau căutând deznodământul cel mare, dar care nu vine niciodată, doar se amână, se amână și se tot amână, și se lasă doar promis, doar întrevăzut în finalul himeric al fiecărei povești nocturne, și niciodată dezvăluit în întregime. Un deșert în care fiecare dintre noi este povestit, se povestește pe sine și îi povestește pe ceilalți. Un meta-text în care sute de povești sunt rostite laolaltă, ca un murmur cu un singur titlu. Sunt și djinni. Sunt! Ambivalenți și amorali, tricksteri urbani. Sunt acolo, etichetați seducător, ascunși sub dopurile sticlelor de atâtea și atâtea feluri și ne promit orice, ne promit îndeplinirea tuturor dorințelor și ascultarea tuturor poruncilor, doar pentru a ne face să-i eliberăm. Noi nu știm, sau poate știm, dar pentru fiecare dorință îndeplinită, sufletele noastre iau locul duhurilor, acolo, în recipiente tot mai ciudate și mai golite. Sufletele noastre strânse de pe mese, șterse de pe jos cu mopul, aruncate de-a valma în navete murdare. Clubul este un miraj plin de fete Morgana, el însuși este o fată Morgana, el, deșert cu chip de oază, deșert cu multe chipuri, cu sute de năluci, deșert plin de râsete, muzică, evenimente, băutură, atingeri, priviri, strângeri de mână, lumină, fum, scrum și uitare de sine. Diminețile ne prind, asemenea califului, într-o stare de sațietate mincinoasă: plecăm mai flămânzi decât am intrat, ieșim mai însetați decât am fost.

Am ajuns acasă și am căzut precum Kelogan.

Bunica mi-am fost eu. M-am trezit după doar cinci ore de somn. Îmi bubuia capul, dar tot am plecat la piață și am cumpărat pui și verdețuri. Le-am adus acasă și rareori, rareori am trăit cu atâta intensitate plăcerea de a curăța legume. O plăcere aproape concupiscentă de a decoji dovlecei, morcovi, ceapă, usturoi, de a tăia și de a da pe răzătoare, de a mirosi ardei și pătrunjel. Mă trezisem amorțit, adormit, mă durea gâtul, dar eu săvârșeam ritualul ăla străvechi, fără de început și fără de greș, pentru a alunga iluzia unei povești fără sfârșit. Am gustat din toate zarzavaturile ca din cuminecătură. Culori vii, gust viu, arome vii. Răcoros, proaspăt, variat. Arsura egală, monocromă a alcoolului și a fumului nocturn era stinsă cu apă din pământ. Unsă cu ulei de măsline, pansată cu pulpă de roșie. Le-am gătit pe toate, într-o ordine sacră, la foc mic, cu lentoare. S-au împreunat sub ochii mei: Fiertura! Era verde, era roșu, era fildeș și chihlimbar, era rozaliu. Alchimie. Abur. Arome. O umezeală parfumată și din ea se năștea algebra unei zile noi. Cred că zâmbeam. Sigur zâmbeam!

Când am stins focul eram deja un vrăjitor de temut.

Gătitul acela a fost ca un fel de dumirire. Poate că finalul de neatins al tuturor celor o mie și una de nopți este, de fapt, în mijlocul fiecărei povestiri în parte, în cuvintele simple, în micile fragmente care-ți rămân în memorie. Multe finaluri mici, precum furnicile pitite sub o piatră arsă de soare pe o parte, umedă și rece pe cealaltă. Adevăruri furate sau revelate, care lucrează în tine după ani, atunci când te aștepți mai puțin, produc gesturi și fac magia posibilă. Iar acum, când scriu acest text, chiar acum, pe sub geam trece o mașină din care se aud acordurile tânguitoare ale unei melodii arăbești. Chiar nu glumesc! Chiar trece. Chiar e magie!

Și, uite, a început o nouă noapte, iar eu tot nu sunt pus pe ascultat povești…

 

Anunțuri

From → Lucruri mici

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: