Skip to content

Garantat o lună

Februarie 25, 2012

Tatăl este important. Nu chiar indispensabil, ar spune unii, deşi ar fi mereu alte voci cu simţul nuanţei, care ar opina diferit. Tatăl este un concept. Funcţional, chiar. În fiecare cultură există câte un tată simbol, iar în religiile monoteiste este de-a dreptul atotputernic. El face și distruge, iubește, iartă și pedepsește. În statele totalitariste e însuși dictatorul. Cumva normal. Are logică. Tatăl stă în capul mesei. Fără el, masa nici măcar nu ar avea un cap! Există chiar şi un complex, care se numeşte complexul tatălui. Am auzit pe undeva că în ultima perioadă petrecută în mediul intra-uterin copilul aude inima mamei şi vocea tatălui. Prima este percepută natural, protector, a doua este din afară, producând curiozitate şi o oarecare spaimă. Rezultă că relaţia copilului cu mama va fi, mai ales în primii doi ani, perfect naturală, de tip „cardiac”, „ombilical”, pentru bebeluş mama fiind doar o extensie a sinelui, în timp ce relaţia cu tatăl va fi un construct, va necesita un proces de adaptare. Tatăl se inventează. De unde şi acea dimensiune „demiurgică” a tatălui, perceput ca străin, prin urmare atotputernic, pentru că neînţeles. Tocmai pentru că în secole şi mii de ani de tradiţie care au consfinţit imaginea mamei casnice, tatăl este cel care pleacă și vine, el este „străinul familiar”. Altfel spus, el este cel care introduce copilului ideea de străin, dar o face într-un cadru sigur, şi în interiorul canoanelor domestice. Tatăl este ludic. El aruncă bebeluşul în aer şi îl prinde cu siguranţă, cele mai multe mame reacționând ușor panicate la o astfel de scenă. Copilul se teme, dar şi râde. Unul dintre testele aplicate celor care suferă de lipsă de încredere în semeni este acela de a se lăsa să cadă pe spate, pentru a fi prinşi de ceilalţi. Tatăl aplică această terapie instinctual. Până ce copilul va ieşi în lume, el înseamnă, prin definiţie, „ceilalţi”. Tatăl este autoritatea. Vocea lui domină, e leul care rage la asfințit. Acolo unde mama trebuie să insiste până la furie, tatăl trebuie doar să mârâie. Da, tatăl este important.

Tatăl se simte bine acasă, dar are nevoie să știe că poate pleca atunci când trebuie sau când vrea. Nu se imaginează în rutina zilnică a mamei. Se sperie. Nu se simte în largul lui între biberoane cu lapte, scutece murdare, mâncare fiartă și pasată, scâncete, urlete și vomă pe umăr. Nu știe ce să facă în spațiul acela în care domnește un haos cu sens, în care locul lui de pe fotoliu e luat de scutece, iar locul unde avea biroul este ocupat de un pătuț ridicol de mic. E vulnerabil. Așa că până când se rezolvă toate chestiunile de gen, copilul este un omuleț prețios, dar cu niscai probleme de fabricație pe care le va rezolva mama, că doară ea se pricepe, nu? Evident sunt și excepții, există și tați extrem de angajați domestic, dar să recunoaștem, cam asta ar fi regula.

Și vine 1 Martie. Vânătoare de mărțisoare, ghiocei, zambile, lalele și, în general, tot felul de kitchiuri vesele, la țiplă. Un fel de isterie colectivă atinge specia bărbatului angajat social. Are iubită, mamă, soră, verișoară, colegă, vecină, soție. Dar e obișnuit. S-a adaptat. E vânător prin definiție. Anul acesta, însă, e altfel; este un an deosebit! Conform HG 57/2012, începând cu această zi, orice bărbat care devine tată este obligat să stea acasă, cel puțin o lună din concediul parental. Se dorește alinierea la dispozițiile directivei europene 2010/18/UE. Bărbatul cumpără mărțișorul mârâind în barbă, suspicios. E ca un animal care simte țeava puștii ațintită asupra lui, dar nu știe exact din ce direcție. Îl paște în viitorul incert sau imediat, o lună fără bere, meciuri, decizii la birou, întâlniri cu prietenii. O lună în care tot ce i-a definit bărbăția este anulat. Degetul pe trăgaci! Bărbatul șovăie. Când ajunge acasă cu prada tradițională, femeia îl privește și ea circumspect. Știe că atunci când va veni sorocul, va merge la serviciu. Bărbatul va rămâne în casă. Va fi o despărțire ca pe vremuri: lacrimi, batiste fluturate, ea pleacă, da, chiar pleacă, ea merge pe front, îmbrăcată în uniforma ajustată a femeii emancipate și integrate în forțele UE. El va rămâne acasă, în șorț, și va fi bărbat până la capăt: va decreta cu un aer relaxat că se va descurca. Ea zâmbește crispat, îi dă pe nerăsuflate ultimele sfaturi, el își înghite un nod, îi spune că nu e idiot și că știe ce are de făcut. În ușa întredeschisă se face transferul dintre sexe. Bărbatul o va urmări cu privirea, întrebându-se cum a ajuns în situația asta. Ajunsă la colegii ei, după luni de absență, femeia va fi felicitată pentru copil, măgulită, gâdilată și apoi pusă la treabă. Ea va munci, da, dar cu gândul acasă. Va scrie mesaje, va redacta hârțoage, va răspunde la mesaje, va executa ordine și va lua decizii. Va răspunde la telefoane. Șefilor, clienților, colegilor și, evident, soțului. ”Auzi, câte lingurițe de lapte praf se pun în biberon? Da’ câtă apă?” ”Unde ziceai că ai pus ceaiul ăla pentru colici?” ”Tu ești sigură că vrei să-l bat pe spate ca să râgâie? Păi, îl rup în două!” ”Cât de cald să fie laptele?” ”Unde îi pun termometrul? Tu vorbești serios? În fund? E băiat, dragă, dacă îl învăț cu nărav!?” ”Iarăși plânge…!! Da, fără nici un motiv, îți zic!” ”Auzi, eu nu înțeleg nimic din lista asta de la tine… e totalmente anapoda!” Va suna și ea. De zece ori pe zi. El va poza din nou în ăla jignitul. ”Lasă, dragă, nu-ți fă griji!” Femeia își face griji. Ea trebuie să accepte că universul ei privat este invadat de propriul ei soț. O prezență masivă, greoaie, neîndemânatecă, iritată și cam suprarealistă. Va pleca de la serviciu cu gândul la ce e mai rău.

Bărbatul îi dă mărțișorul. Ea îl primește și-și verifică bărbatul. Nu-l vede prea pregătit să aibă în grijă, 24 din 24, timp de 30 de zile, prețiosul rod al relației lor. Ar dori să facă ceva, să-l ajusteze, să-i facă niște upgrade-uri. Fie și unele pe care să scrie ”Garantat pentru o lună!” Un tată la țiplă, cu funduliță în roșu și alb.

AVERTISMENT: Afirmațiile de mai sus se bazează pe clișee. Ca mai toate clișeele, nici acestea nu sunt politically correct. Evident Statul știe asta.

El este tatăl nostru.

Anunțuri

From → POLITIC(OS)

6 comentarii
  1. Gabi permalink

    cam pedofil desenu’… Fa-i niste par lu’ ala micu’, la naiba!

  2. Excelent articolul:) M-a emoţionat ideea cu inima şi vocea. Nu ştiam. Da, iată-ne străini încă din pântece:)

    • eh, mai e si jung cu memoria colectiva, mai sunt si geneticienii cu teoriile lor, una peste alta nici macar singuri cum se cuvine nu avem voie sa fim 🙂

  3. Andreea permalink

    eu am ras cu lacrimi.
    si chiar mi-ai dat si o idee buna de martisoare!

  4. hei, ma bucur ca alergi pe blogul meu. cat despre coperta de carte (ai zis tu ceva pe alt text al meu), putem vorbi, desigur 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: