Skip to content

Fum sau ceaţă?

Februarie 13, 2012

Ninge! Nu-mi place. E frumos, dar nu-mi place. Mă simt îngropat încetul cu încetul. Universurile monocrome şi moi mă înspăimântă. Sunt ca o iubire veşnică la care nu poţi să răspunzi. Se spune că cei care mor degeraţi ajung, cu puţin timp înainte de a muri, să se simtă învăluiţi de căldură. Aşa o fi. În fond, unii spânzuraţi au o ultimă erecţie. Am ieşit cu o colegă să fumăm o ţigară. Cuvintele noastre nu răsunau clar, limpede, decât pe o distanţă infimă. Puţin mai încolo se pierdeau fără vlagă între fulgi. Era ca şi cum strigam pe sub o plapumă foarte groasă.  Ninsorile abundente au ceva totalitar şi definitiv. Ca moartea. Uniformizează şi confiscă orizontul pe care îl transformă într-o ceaţă alburie. E ca şi cum am fi ajuns peste noapte la marginea unei lumi plane şi plate, unde nu aflăm decât un abur dens şi rece, absurd şi indiferent. Stăm pe margine, ne aşezăm în fund cu picioarele spânzurate în gol şi ne aprindem o ultimă ţigară. Chiar şi nefumătorii. Mai ales nefumătorii. Privim la fumul care se împreunează cu nimicul şi observăm scrumul care maculează albul perfect şi gol al zăpezii.

Cică în satele din Vrancea, singurele poteci făcute de locuitori fără ajutorul autorităţilor sunt cele care duc spre crâşme. Mi se pare că are sens. Îmi beam cafeaua de dimineaţă, priveam pe fereastră la zăpada care înghiţea oraşul şi ascultam chestia asta la radio. Da, mi se părea că are sens. Crâşma  nu e doar un loc al beţiei, aşa cum beţia nu înseamnă doar plăcerea de a bea. Uneori chiar înseamnă ura faţă de băutură. Crâşma este inima satului, locul de întâlnire. Poate că nu degeaba unele confesiuni neoprotestante au schimbat denumirea lăcaşului de cult din „biserică” în „casa de adunare”. În crâşmă oamenii socializează. Îşi fac noi prieteni sau îi pierd pe cei vechi. Un fel de facebook non-virtual. Se manifestă. Un fel de piaţa universităţii semi-publică. Fac politică, vorbesc despre fotbal şi îşi bârfesc familiile. Se căiesc şi se căinează. Se mărturisesc. Se acuză. Se încurajează. Se mint. Se ratează. Crâşma este locul în care ratarea este legitimă şi manifestă. Probabil că sfârşitul lumii ne va prinde pe toţi în ultima cârciumă dintr-un ultim sat. Oamenii privesc spre zăpada care tocmai le şterge urmele de pe potecile proaspăt făcute şi li se pare că sunt iertaţi de păcatul de a bea. Îşi spun că va trece şi asta. Se vorbeşte despre alţi ani, când a fost mai rău.

O crâşmă de sat are ceva tribal. Bătrânii recapătă valoare prin aceea că au văzut acei ani „mai răi” şi le-au supravieţuit. În casă, un  bătrân este doar o problemă în plus. În crâşmă este un mărturisitor pentru că este un martor.  Poveştile lui sunt pline de riduri.

La sat, crâşma a rămas o instituţie patriarhală. O femeie care îşi face veacul pe-acolo nu are o reputaţie bună. Iar dacă, totuşi, se află în crâşmă, ar fi bine să servească la mese. De altfel, la sat, femeile nici nu vor în crâşme. Casa este crâşma lor!

Uneori am suspiciunea că legea cu interzicerea fumatului în localuri viza în special acel loc de rezistenţă pasivă, livrescă, pe care îl reprezintă crâşma satului. Un fel de castrare a masculului rural. Omul vine, se recunoaşte cu ceilalţi, îşi ia poşirca, aprinde o ţigară. Timpul capătă din nou sens, pentru că îi aparţine. Nu mai aude bombăneala justificată a nevestii, nici gălăgia flămândă a copiilor sau a animalelor, nici scârţâitul uşii care trebuia reparată încă din timpul verii, ori strigătul nervos al vreunui şef. Deseori crâşma satului arată chiar rău. Un loc sărăcăcios, murdar, cu oferte reduse la două trei chestii pe care oamenii, fidelizaţi de obişnuinţă, le consumă fără mofturi. E cald, e umed, e plin de fum. E ieftin şi se dă şi pe datorie. Este locul în care bărbaţii satului intră cu un oarece blam feminin asupra capetelor, şi ies din el confimând furia nevestelor. Unii vor cădea fără putere în zăpada tot mai mare care le acoperă casele, satul, ochii.

Când ninge, urşii se ascund în vizuine, iar lupii se adună în haite. Oamenii intră în crâşmă, deschid uşa, cu ei intră ninsoare, frig şi aer, se aud urale, voci răguşite, muzică proastă, se tropăie pentru a se da jos zăpada de pe bocanci şi de pe cizmele de cauciuc.

Noul prim ministru a condamnat pasivitatea sătenilor, care nu dau cu lopata pe drumuri. Prefecţii se arată exasperaţi. Oamenii dau din umeri. De ce să dea? Pentru cine să dea? Drumul care conta a fost făcut deja. În rest… spre ce să facă potecă? Vorba lui Moromete: „Încotro mergem noi, domnule?”

P.S. Am aruncat un chiştoc în zăpadă. Am vrut să-l văd cum zboară, aşa, incorect politic cum e el. Un mic reziduu poluator care va fi regurgitat de natură. A căzut într-un morman alb, ca o mică pată de culoare. Un chiştoc înseamnă povestea unei ţigări spusă până la final. E tot ceea ce s-a gândit şi spus între fumuri. Ajuns sus, m-am uitat pe geam, să-l descopăr.

Nu l-am mai văzut.

Anunțuri

From → POLITIC(OS)

4 comentarii
  1. Albul zapezii, departe de a fi monocrom, este in afara culorilor; este in afara realitatii. Zapada vine de departe, dintr-o lume dinainte de lume, o lume de poveste. Departe e acum nevroza curenta a primaverii, lenea de prost gust a verii sau chiar linistea odihnitoare a toamnei. Lucrurile sunt la locul lor, sau, ma rog, acolo unde am vrea noi sa fie, in propriul basm, in propriul vis: un chistoc de tigara ce zboara incorect politic, o umbra in departare ce pare un lup (Alecsandri). Si, oricat ar parea de paradoxal, si in crasma lucrurile se pun la locul lor….Si ninga, zapada ne-ngroape!

  2. De ce am impresia ca tu aperi iarna doar ca pretext pt a condamna celelalte anotimpuri, in timp ce eu calificam iarna din perspectiva aluia de la tara pt care placerea de a te bate cu zapada il costa de zece ori mai mult la curent, caldura, spalat haine, mancare et, motiv pt care isi inneaca amarul in crasma? :)))

    Dar apreciez mult lirismul comentariului, sa stii!

    PS de ce ai sters comentariul de pe fb? 😛

  3. Iar îmi vine să te laud. Nu o mai fac, ştii deja ce mult îmi place cum scrii:))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: